Pe 9 ianuarie, la Teatrul Nației, a avut loc un eveniment dedicat implicării tinerilor în viața comunității, organizat de Grupul de Inițiativă al Tinerilor din Dumbrava, în parteneriat cu Consiliul Județean al Elevilor Prahova și Fundația Județeană pentru Tineret Prahova. Prima parte a evenimentului, desfășurată sub denumirea de Photovoice, a avut ca scop principal oferirea unui spațiu de exprimare pentru tineri, pornind de la realitățile cu care aceștia se confruntă în viața de zi cu zi și din mediul educațional.

Evenimentul a debutat cu intervenția reprezentanților din Dumbrava, care au vorbit despre proiectul lor și despre realitatea traiului în mediul rural din perspectiva unui tânăr. Aceștia au subliniat lipsa de informare a tinerilor cu privire la funcționarea administrației locale, menționând faptul că mulți nu cunosc rolul unui consiliu local sau posibilitatea de a participa la ședințele publice ale acestuia. Discursul lor a evidențiat nevoia de educație civică aplicată și de deschidere a instituțiilor către tineri, în special în comunitățile rurale, unde oportunitățile de implicare sunt adesea limitate.

Ulterior, Mihaela Tătaru a vorbit despre importanța dezvoltării unei infrastructuri adaptate nevoilor tinerilor, care să le ofere un mediu sigur și stimulant pentru învățare, colaborare și dezvoltare personală. Aceasta a oferit ca exemplu de bună practică Zbor Hub, un spațiu dedicat tinerilor, finanțat de BCR, care demonstrează modul în care investițiile în educație non-formală și în comunități active pot genera schimbări reale. Mesajul transmis a fost clar: tinerii au nevoie nu doar de idei, ci și de spații în care să le poată transforma în inițiative concrete.

Un moment central al evenimentului a fost activitatea de tip Photovoice, prin care tinerii au fost rugați să încarce linkuri către fotografii cu semnificație personală. Aceste imagini au surprins aspecte din viața lor de zi cu zi, de la mediul școlar și drumul către școală, până la situații întâlnite frecvent în comunitate, în special elemente care le provoacă disconfort sau nemulțumire. Elevii au fost încurajați să pună accent pe ceea ce îi deranjează, nu din dorința de a critica, ci ca punct de plecare pentru identificarea unor soluții viitoare.

În etapa următoare, tinerii au fost invitați în fața participanților, unde, alături de fotografiile alese, au prezentat motivele pentru care au selectat respectivele imagini și necesitatea din spatele fiecăreia. Fiecare fotografie a devenit un prilej de dialog, iar problemele semnalate au fost analizate în mod colectiv. Împreună cu ceilalți participanți, s-au conturat soluții concrete, adaptate realităților din comunitate, demonstrând că vocea tinerilor contează atunci când este ascultată și valorificată.

La ora 14:00 a început conferința propriu-zisă, în cadrul căreia tinerii au avut ocazia să dialogheze direct cu reprezentanți ai administrației publice locale. Alături de participanți s-au aflat primarul comunei Cocorăștii Mislii, Mugurel Oprea, consilier local al comunei Florești, precum și Angela Marin, viceprimar al comunei Florești. Aceștia au vorbit despre inițiativele și proiectele dezvoltate în localitățile pe care le reprezintă, dedicate tinerilor, subliniind importanța accesării fondurilor europene, dar și a altor surse de finanțare pentru susținerea educației, implicării civice și dezvoltării comunitare.

De asemenea, Lavinia Oprea, consilier local în comuna Puchenii Mari și consilier de opoziție, a împărtășit propria experiență în cadrul proiectelor de tip Erasmus și Work and Travel, evidențiind impactul pozitiv pe care aceste oportunități l-au avut asupra parcursului său personal și profesional. Discuțiile au scos în evidență diferențele dintre oportunitățile de care beneficiază tinerii în prezent și cele existente în perioada în care invitații se aflau la aceeași vârstă, accentuând progresul, dar și responsabilitatea de a valorifica aceste șanse.

În cadrul conferinței, tinerii au avut posibilitatea de a adresa întrebări atât în mod anonim, cât și direct, autorităților prezente, dialogul deschis facilitând o mai bună înțelegere a nevoilor reale ale tinerilor și a modului în care administrația locală poate răspunde acestora.

© Teodora Dobre, redactor șef în cadrul Biroului de Presă al Consiliului Județean al Elevilor Prahova

© Stan Flavius & Trifan Ruxandra, graphic designeri în cadrul Biroului de Presă al Consiliului Județean al Elevilor Prahova

Leave a Reply